
Despre eveniment
Cum ar fi să ai un context în care să înveți lucruri noi și, în același timp, să socializezi într-un mod în care să îți permiți să fii exact cine ești?
La Adunat organizăm seri de psihologie și comunicare autentică, într-un cadru informal și prietenos.
Tema: Rușinea - emoția despre care nu vorbim
Invitat: George Rădulescu, psihoterapeut și formator cu peste 20 de ani de experiență în lucrul cu grupuri vulnerabile.
Explorăm împreună:
• diferența dintre ”am greșit” și ”sunt greșit”;
• ce favorizează și ce diminuează rușinea;
• care sunt mecanismele de evitare a rușinii și care sunt efectele ei pe termen lung.
În acest cadru ne dorim să:
👉 aducem informații bazate pe date științifice și actuale din domeniul psihologiei mai aproape de oameni, într-un format mai confortabil;
👉 să promovăm curiozitatea și deschiderea față de știință, față de propria persoană și față de lumea în care trăim;
👉 să creăm un context în care lumea să se simtă în siguranță pentru a învăța și a socializa în mod autentic – să fie mai puțin despre a impresiona și a primi „note bune”.
Ne întâlnim într-un pub și discutăm o temă din domeniul psihologiei. Un specialist invitat ne vorbește despre tema aleasă într-un mod lejer, accesibil, bazat pe date științifice actuale și experiență practică.
Alternăm momentele de prezentare cu runde de socializare ghidată, folosind principii simple de comunicare autentică.
De ce să vii?
✨ Înveți informații din domeniul psihologiei într-un mod clar și aplicat.
✨ Ai ocazia să cunoști oameni noi, din medii diferite.
✨ Poți avea conversații care chiar merită timpul tău.
✨ E un spațiu în care nu primești note și nu ești judecat pentru ce știi sau nu știi.
𝐂𝐮𝐦 𝐝𝐞𝐜𝐮𝐫𝐠𝐞 𝐬𝐞𝐚𝐫𝐚?
👍 Ne așezăm în grupuri de câte patru persoane. Primim o întrebare deschisă, gândită să ducă la o conversație interesantă.
👍 Fiecare are trei minute să răspundă, fără să fie întrerupt. Dacă vrei să vorbești, ai spațiu. Dacă vrei doar să asculți, e în regulă.
👍 Alternăm aceste runde cu discuții susținute de specialistul invitat.
👍 Schimbăm grupurile de mai multe ori, ca să ai ocazia să cunoști oameni diferiți.
👍 Încheiem cu o sesiune de Q&A.
Totul este o invitație. Nu ești obligat să vorbești dacă nu vrei. Poți participa în ritmul tău.
Nu este curs.
Nu este terapie de grup.
Nu este ceva rigid sau ultra-serios.
Este un context în care ai ocazia să construiești conversații reale, fără superficialitate, și să înveți lucruri noi din domeniul psihologiei.
Comunicarea autentică - regulile interacțiunii
Pentru ca discuțiile să fie relaxate și fiecare să se simtă în siguranță, respectăm câteva principii simple:
🌿 Vorbim despre experiențele noastre, nu despre ce „ar trebui” să facă alții.
🌿 Ascultăm fără să întrerupem sau să judecăm.
🌿 Nu dăm sfaturi nesolicitate. Suntem aici să înțelegem, nu să schimbăm pe cineva.
🌿 Ce se discută la Adunat rămâne la Adunat.
𝐂𝐢𝐧𝐞 𝐯𝐢𝐧𝐞 𝐥𝐚 𝐀𝐝𝐮𝐧𝐚𝐭?
Nu există o limită de vârstă și niciun „tip” anume de oameni.
Vei găsi introvertiți și extrovertiți, oameni din domenii diferite, cu experiențe și perspective diverse.
Tocmai asta ne place cel mai mult: aducem la aceeași masă oameni care poate nu s-ar fi întâlnit altfel.
𝐁𝐢𝐥𝐞𝐭: 30 – 100 lei (preț flexibil – minim 30 lei, dar poți contribui mai mult dacă vrei să susții proiectul și să ajuți ca evenimentul să rămână accesibil pentru toată lumea)
🗓️ Vineri, 19 iunie
📍 CUIB, str. Gavriil Musicescu, nr. 14 , Iași
🕡 orele 18:30 - 21:30
Locuri limitate! Ia-ți acum bilet și hai să comunicăm un pic mai conștient.
Galerie foto
Locație
Facilitat de
Ce spun participanții
Principiile Comunicării Autentice
Întrebări Frecvente















